-
REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a Concursului Naţional de Literatură SF şi Fantasy Ediția a V-a, Buzău – 2026
Capitolul I – Dispoziţii generale Concursul este organizat de Asociaţia Culturală „Renaşterea Buzoiană” şi se adresează tuturor autorilor pasionați de literatura SF şi Fantasy din ţară. Obiective: – promovarea acestor genuri de literatură şi stimularea actului creator în rândul tinerilor. Premiile, acordate pentru fiecare secţiune în parte, vor consta în bani și diplome și…
-
Premiul III Secțiune S.F. – Bogdan Mihai Bati
Reboot — Știu că te-ai trezit, se auzi vocea lui Siri. În jurul său mirosea a plastic ars. Fiecare respirație îi lăsa un gust metalic pe limbă. Diminețile erau toate la fel. Se trezea, dar nu deschidea ochii. Rămânea într-o stare vegetativă, nemișcat, pentru a câștiga câteva minute de lâncezeală. Dar Siri nu…
-
Premiul II Secțiunea S.F. – Ghenghea Alexandra
Mitul peșterilor Picăturile de apă se prelingeau pe pereții reci ai peșterii. Simțeam dogoarea focurilor care ardeau în spatele meu. De când mă aflam acolo? Dintotdeauna, mi-am auzit gândul. Totuși, ceva în mine se străduia să iasă, îmi străpungea carnea și îmi desfăcea pielea. Ceva atât de vechi, încât îmi devenise străin. Pentru…
-
Premiul I Secțiunea S.F., 2025 – Angela Dina-Moțățăianu
Idolul Daf era cel mai puternic dintre toţi. Şi cel mai vârstnic! Nu s-ar fi încumetat nimeni a zice câte spirale urcate şi coborâte avea la activ! Poate doar Peştera să fi înscris asta în veşnicia ei! Era lege! La terminarea curselor după apă, făcea acelaşi lucru. Nu lua-n seamă dacă incursiunea se-ncununase ori nu…
-
Premiul III Secțiunea Fantasy- Vlădușel Ileana
-
Premiul II Secțiunea Fantasy – Trif-Mânzat-Cracogna Ioana
Scarabaeus sacer Adânc sub rădăcinile lumii, unde nici lumina soarelui și nici cântecul păsărilor nu pătrund, se află Necropola Regilor. Coloane uriașe de os și piatră susțin bolta întunecată, iar între ele, scheletele foștilor conducători zac așezate în rânduri, ca niște ostași adormiți. În mijlocul acestei tăceri, o inimă cât o cetate bate încet,…
-
Premiul I Secțiunea Fantasy, 2025 – Bogdan Mihai Bati
A patra greșeală Înainte de a ieși, Luminara sărută pământul. — Te voi călca. Te rog să mă ierți. Apoi păși, atentă, să nu strivească pe nimeni. Magia o ținea la o palmă deasupra solului, dar prefera să fie precaută. Se îndreptă spre livadă, să-și culeagă ceva de mâncare. Crengile pomilor fructiferi se aplecară,…
-
Premiile Concursului Național de Literatură S.F și Fantasy – 2025
-
Top secret – Poliția politică
Top secret – Poliția politică Top secret – Poliția politică – a apărut sub egida Asociației Culturale „Renașterea Buzoiană” și a fost sponsorizată de președinta asociației Gabriela-Serena Petrescu. Redăm mai jos o scurtă prezentare a cărții semnat de colonel (ret.), doctor în științe juridice, Geo Stroe, un martor din contrainformațiile militare: „Într-un…
-
Din Buzăul de altădată – Florentin Popescu
