Cum am luat naștere?

          În vara anului 2002, Ovidiu Cameliu Petrescu, jurist, fost parlamentar, publicist, eseist şi poet, a avut inițiativa înființării unei asociații culturale care să sprijine publicarea lucrărilor poeților, prozatorilor, istoricilor şi istoricilor literari  buzoieni. Astfel, în data de 26 septembrie 2002, Asociația culturală RENASTEREA BUZOIANA a fost înscrisă în Registrul special al asociațiilor și fundațiilor,  iar printr-o Hotărâre judecătorească, din 19 august 2002, a dobândit statutul de personalitate juridică.

          De atunci și până în noiembrie 2021,  asociația a sponsorizat publicarea a peste 120 de volume scrise de 63 de autori domiciliaţi sau originari din județul Buzău. Începând cu anul 2004, asociația a publicat, anual, almanahul RENAȘTEREA BUZOIANĂ, în cele 4076 de pagini ale acestuia înscriindu-şi numele 335 de autori. 

Citește mai multe detalii

Poți Citi Online