Reboot
— Știu că te-ai trezit, se auzi vocea lui Siri.
În jurul său mirosea a plastic ars. Fiecare respirație îi lăsa un gust metalic pe limbă. Diminețile erau toate la fel. Se trezea, dar nu deschidea ochii. Rămânea într-o stare vegetativă, nemișcat, pentru a câștiga câteva minute de lâncezeală. Dar Siri nu putea fi păcălită ușor.
— Haide, putoare, dă-te jos din pat.
— Nu-mi vorbi așa.
— Ignori toate recomandările medicale. Riscul tău de deces a crescut cu 0,3% față de ieri. Respectul meu față de tine e setat pe zero. Hai, sus. Ți-am pregătit micul dejun.
— Să ți-l bagi în…
— Să ți-l bagi tu în gură. Că de aia l-am făcut. Treci la masă.
— Nu-mi trebuie nimic. Nu mi-e foame.
Îi era foame, dar poftea la ceva mai „consistent”.
— Bubui de energie. Nu crezi că e timpul să te ocupi și de sănătatea ta?
— De mâine…
— De mâine. De mâine. M-am săturat de răspunsul ăsta. Grăsane, trebuie să te informez că…
— Siri, shut down.
Urma zilnic același ritual. Siri fusese programată să-l protejeze, așa că acționa mereu în consecință. Mika, în schimb, pesimist cronic, se stresa din orice și își consuma gândurile prin stomac, inundate în zahăr, maioneză sau grăsimi. Se ridică, fără să se grăbească. Simți o ușoară stare de amețeală, așa că rămase pe marginea patului să-și aștepte sfârșitul. După câteva minute, convins că mai are timp, se ridică și se îndreptă spre baie. În jurul său era plin de gadgeturi de tot felul. La fiecare pas al său, acestea se fereau, politicos, din drum.
— Bună dimineața, rază de soare, îl întâmpină Toily.
— Sunt înconjurat de artificiali, băga-mi-aș…
— Bagă-ți picioarele în șlapii pe care ți i-am încălzit și așază-te pe tron.
— Ce-ar fi să taci și să-ți vezi de treaba ta.
— Asta și încerc să fac, rază de soare, zise Toily, ridicându-și capacul. Poftește! Ia loc. E încălzit fix la 37°C, ca burtica mamei. Poate dorești să afli…
— Poate doar vreau să-mi fac treaba. La asta te-ai gândit?
Tăcură amândoi până termină Mika.
— Rază de soare, zise Toily precaut, aș vrea să iei în calcul foarte serios un consult medical. Pe baza urinei și a materiei fecale am detectat…
— Taci dracului din gură! tună Mika.
— Știi ce? Nu trebuie să-ți înghit tot rahatul. Fă ce vrei.
— Toily, shut down.
Liniștea se așternu, din nou, în apartament. Mika trecu în duș și ieși de acolo un minut mai târziu cu pielea strălucind. Părăsi baia și se îndreptă către dulap.
— Bine am venit, stăpâne, i se adresă Clothy. N-am mai ieșit din casă de mult. Haide să pășim în fața mea ca să vedem dacă am crescut în diametru. Ritmul în care au variat măsurile hainelor în ultima vreme…
— N-a variat nimic, conservă de tinichea.
— Stăpâne, cu toată deferența, circumferința taliei noastre a bătut record după record. Uneori mă întreb ce face Siri.
— Nu-i treaba ta ce fac ceilalți artificiali prin casă.
— Stăpâne, vreau doar să mă asigur că suntem cea mai bună variantă a voastră din punct de vedere vestimentar. Atâta tot.
— Dă-mi niște haine și gata.
Clothy se execută. Mări cu un număr dimensiunile hainelor și le croi pe un model casual. Verifică prognoza vremii și decise să le coloreze în tonuri închise și să facă materialul impermeabil. Trei secunde mai târziu i le întinse.
— Uitați, stăpâne, în felul acesta cred că arătăm cel mai bine în această zi de toamnă. La 11:42 va începe ploaia. În caz că suntem afară, nu ne facem probleme, deoarece avem haine adaptate.
Mika prinse a se îmbrăca, când Clothy interveni din nou.
— Stăpâne, poate nu e treaba mea…
— Clothy, shut down.
Termină a se îmbrăca și ieși din casă. Un bâzâit deranjant prinse a se auzi, Gura Lumii. O ura. Oftă adânc, încercând să o ascundă în fundul minții. Apoi se făcu văzută Julie. Opri în trombă, fără să se obosească cu parcatul.
— Când ai de gând să semnezi actele de divorț? strigă după el dinainte să coboare din vehicul.
— Mâine.
— Lenea asta o să te omoare într-o zi.
Se căsătorise cu ea înainte ca sedentarismul său să devină cronic. O luase însărcinată, ca să evite următoarea presiune socială – un copil când o să faceţi? N-avea nevoie de astea, dar voia să scape de Gura Lumii.
— Am venit să-mi iau ultimele lucruri lăsate. Mi-ești dator cu pensia alimentară pe ultima…
— Julie, shut down.
Păși greoi până la vehiculul său.
— Carman, deschide portiera.
— Ah, intră în mine, dragul meu, să te simt. Piele pe piele. Pe locul din față.
— Ce-ar fi să lași aburelile și să mă duci la destinație fără să mai scoți un sunet?
— Te duc unde vrei. Paradis? Culmile plăcerii? Unde vrei să te port azi?
— La Templu, zise el din dorința de a vizita centrul de reciclare spirituală.
— Te rog, intră. Nu te grăbi. Hai, te rog, afară și intră din nou, dar de data asta mai încet.
— Carman, shut down, așternu Mika liniștea în parcare. Carman, destinația e Templu, reluă el după ce realiză că nu poate merge cu un vehicul oprit.
— Ți-a fost dor de mine? N-ai rezistat. Și mie mi-a fost. Patru secunde. Doar atât am stat fără tine. Dragul meu, ține-te bine. Pornim, zise Carman în timp ce-și luă zborul. Știu eu că mă iubești. Altfel nu-mi dădeai nume de fată. Îmi place tare…
— E Carman, nu Carmen. Cu „a” nu cu „e”, tablă idioată ce ești. Dacă mai aud o vorbă, te casez.
— Și nu o să te mai pot vedea?
— Niciodată.
— Și nu vrei să mă casezi?
— Nu vreau.
— Pentru că mă iubești, zise Carman, insistând mult pe penultima vocală.
— Mi-a ajuns, șopti, apoi continuă urlând, Carman, shut down, apoi închise ochii.
Vehiculul își opri motorul. În scurt timp porni într-un picaj vertiginos. Mika număra secundele.
Zece, zise el în gând.
În momentul opririi motorului, zbura cu 1450 km/h, aproximativ 403 m/s, la o altitudine de 8000 m. Vehiculul cântărea 2450 kg, iar împreună aveau 2657 kg. La viteza asta, traiectoria sa devenise o cădere balistică. A decis să nu țină cont de portanță, ci doar de greutate, de rezistența aerodinamică quadratică și de atmosfera ISA – aer mai rarefiat la 8000 m, crescând spre sol.
— Mika, nu face așa ceva, se auzi Gura Lumii. Nu o mai putea ține în frâu.
Dacă produsul coeficientului de rezistență și al ariei frontale este de 2 m2, ajunge la sol în 61 secunde, cu o viteză de impact de 153 m/s și o deplasare orizontală de 7,2 km.
Douăzeci.
Dacă produsul e de 4 m2, ajunge în 76 secunde, iar la 8 m2 are nevoie de 99 secunde.
— Haide, Mika. Nu te comporta ca un copil. Pornește motorul, se rugă de el Gura Lumii.
Treizeci.
Era pe la jumătatea zborului. Sau la o treime. Era împăcat. Ar trebui să spună o rugăciune? La cine? El era zeul acestei lumi, ultima entitate vie într-o lume artificială.
— Ai de gând să termini cu copilăriile? tună Gura Lumii. N-am de gând să te văd cum mori.
Patruzeci.
Dintre toate vocile acestei planete, pe asta o ura cel mai mult. Ascuțită. De soprană. Puțin nazală. Mofturoasă. Enervantă. Artificială. Ecoul pierzaniei acestei planete. Faptul că o auzea îi întărea decizia. Trăise destul. Rămăsese ultimul dintre zeii acestei planete.
Cincizeci.
Mai era puțin și-și putea vedea de eternitate. Fără Siri, Clothy, Toily sau Carman. Fără pisălogeală. Fără muștruluială. Tânjea după moarte de prea mult timp. Gura Lumii era în fundal. Nu o mai asculta. Devenise peisaj, iar peisajele n-au sunet.
Își aminti de primii pași făcuți. De primul miracol. De primul templu ce i s-a construit și de primii preoți care i s-au închinat. Revăzu și prima slujbă. Și ultima. Retrăi moartea primului om. Și a ultimului. Își revăzu viața printre artificiali. Și pe el, din ce în ce mai leneș.
Șaizeci.
Vehiculul începu să se zdrobească de sol. Totul se transformă într-un zgomot alb.
Pământ. Reboot.
Diminețile plicticoase dispăruseră. Deschise ochii. Pustiu. Se afla singur pe un pietroi care gonea bezmetic cu 29,8 km/s pe orbita Soarelui.
— În sfârșit, liniște, spuse Mika nimicului. Când Gura Lumii nu răspunse, zâmbi pentru prima oară după o eternitate și se lăsă îmbrățișat de tăcerea unei lumi fără artificiali.