AM VENIT

Eram la benzinărie și am alimentat. Am pus bușonul am tras clapeta și în drum spre
incinta benzinăriei am apăsat telecomanda să închid mașina dar nu s-a închis.
Probabil scade bateria, nu-i nimic și am mai încercat o dată dar tot nu s-a închis.
Telefonul mobil a bâzâit puțin și atunci l-am scos din buzunar când am văzut mesajul
AM VENIT. Apoi telefonul a amuțit. Ce naiba are și ăsta? Am intrat în benzinărie și am plătit.
Să trag pe dreapta și să văd ce-i cu telefonul. Nu se poate, apăs pe butonul de pornire dar
motorul nu pornește. Nu-mi vine să cred, apropii cheia inteligentă de butonul de pornire dar
degeaba mașina este moartă. Doamne! m-a lăsat bateria și posibilitatea să o pornesc cu cheia în
butuc, nu există, pentru că acum sunt chei și mașini inteligente.
În benzinărie am avut noroc, am găsit baterie potrivită pentru cheia de la mașină. M-
am chinuit puțin dar am reușit să o schimb.
În fața mea doi tipi își împingeau mașina din dreptul stației de alimentare. Sper să nu
fac ca ei.
Mașina mea este aproape nouă, nu are nici un an. Dar și mașina împinsă din fața mea
pare nouă.
Apăs butonul și nimic. Dumnezeule! Sper să nu rămân aici. Verific claxonul, se aude, e
bun, luminile la fel se aprind, ridic capota, legăturile la baterie sunt intacte nimic nu pare a nu
fi la locul lor. Las capota ridicată și mă depărtez de mașină, mai la umbră să sun acasă dar
telefonul este mort de a-binelea.
Nici un semn, nimic Asta-i culmea ghinionului și telefonul și mașina. Intru în
benzinărie și-l rog politicos, pe unul din cei doi angajați, contra cost, spun, să-mi dea telefonul
lui să chem platforma.
Cu plăcere dar telefonul meu e mort, mi-a răspuns. Dar colegul? Am spus. Și-al meu e
mort, a răspuns celălalt. O fi căzut vreun releu, a mai adăugat. Și a mai spus ceva, că înainte
de asta a primit un mesaj AM VENIT deși nu aștepta pe nimeni. Știi ce? și-a amintit colegul
lui, am primit și eu un mesaj AM VENIT.
Domnilor! Am intervenit. Și eu am primit un mesaj la fel, nesemnat iar rețeaua nu a
precizat destinatarul. O fi din cauza caniculei și-a dat cu părerea unul din ei. Am ieșit afară și
am încercat din nou mașina dar nimic. Asta e. Nu sunt în mijlocul deșertului ca să intru în
panică. Se repară, m-am consolat eu și am încercat să împing mașina. Un domn în vârstă, care
a venit în spatele meu cu o Kia model vechi, a venit și m-a ajutat să o împing, câțiva metri în
locul de parcare destinat clienților. Ce are? M-a întrebat domnul respectiv. Nu vrea să
pornească, nici în ruptul capului i-am răspuns. Așa-i cu mașinile astea noi, te lasă când nici nu
te aștepți, uite eu o am de 16 ani, peste 200000 la bord dar nu m-a lăsat niciodată în drum. Am
o rugăminte la dvs, mi-a spus domnul în vârstă, știți nu prea mă pricep dar telefonul meu s-a
oprit de tot, puteți să mă ajutați?
L-am luat, m-am uitat la el, e mort și ăsta. Domnule! Nu știu ce are dar și telefonul meu
e căzut. Naiba să le ia pe toate, am adăugat și am ieșit în stradă după un taxi. După ceva vreme,
cuprins de starea de neliniște și parcă abandon în mijlocul pustiului (inexplicabil sentimentul
ăsta de neajutorare) am reușit să opresc un taxi un LOGAN cam uzat.
I-am dat adresa dar taximetristul mă întreabă pe unde vine. Puneți navigația, nu aveți?
Ba da dar nu merge. Intrați pe waze de pe telefon i -am spus. A căzut și telefonul și stația, sunt
rupt total, nici cu centrala nu mai pot lua legătura. I-au clienții de pe drum. O fi mâna rușilor și-
a dat cu părerea taximetristul.
Am ajuns acasă. Nici nu am deschis bine ușa că soția mi-a spus, nu avem internet, nu
avem telefon, nu avem televizor, totul e mort. Și mașina am adăugat eu. Ce-i cu ea s-a speriat
soția. Nu mai pornește, am lăsat-o la benzinărie. Doamne! ce-s cu toate astea? Începe războiul?
Stai liniștită draga mea, e probabil o cădere generală de rețea dar curent avem? Da este. Știi ce?
Aveam în debara un radio, să vedem dacă merge. Soția l-a găsit, l-a șters de praf și l-a pus în
priză. Mort și ăsta. E prea vechi, mi-am dat cu părerea. De ce nu ai dat drumul la aerul
condiționat? E cald rău. Nu merge telecomanda, mi-a răspuns la fel de panicată soția. Izolați,
în apartamentul nostru, nu știam ce să fac, trebuie să vorbesc cu cineva, dar cum? Și este prima
zi a noastră de concediu.
Am coborât în fața blocului. În parcare, câteva mașini aveau capota ridicată iar
proprietarii se învârteau în jurul lor cu telefoanele mobile în mână. M-am apropriat și am
întrebat. Nu pornesc nu? Da și telefoanele sunt moarte, mi-au spus ei. Mâna americanilor, și-a
dat cu părerea unul. Sau a rușilor a zis un altul. Știți că nici televizoarele nu merg și radioul nu
prinde nimic? Le-am zis eu. E de rău, oameni buni și ăsta-i doar începutul, a mai zis cineva.
Am urcat în apartament iar soția speriată de-a binelea, se învârtea prin bucătărie. Ai aflat ceva?
Nimic , i-am răspuns. Atunci, fă ceva, ești bărbat…nu putem sta așa cu mâinile în sân. Adu
măcar mașina. Cu ce? draga mea, toți contacții erau în telefon și chiar dacă aș ști vreun număr
de telefon din memorie, n-am de la ce să sun. Oare telefoanele fixe merg? Tu știi pe cineva cu
telefon cu fir? Nu mai are nimeni mi-a răspuns soția. Așadar, fără internet, telefon, televizor
chiar nu știam ce să fac. Voiam să vorbesc cu cineva dar cum? Cei câțiva prieteni locuiau,
departe de locuința noastră. Am mai încercat telefonul dar degeaba. Știi ce? cobor la
președintele de bloc, poate știe el ceva. Era acasă, mi-a spus că și la el nu merge nimic, are doar
apă caldă și rece și curent. Ca și la mine i-am răspuns. A fost la primăria sectorului și acolo tot
este blocat. Nimeni nu știe nimic. Până și ușile batante nu mai merg. S-a tras concluzia, a
continuat președintele de bloc, că tot ce merge pe bază de unde s-a întrerupt. Primarul a dat
dispoziție să se scoată registrele de prin arhive și de mâine, dacă nu se reintră în normal să se
lucreze clasic. Cu creionul chimic, muiat în gură, am zis eu. La scara blocului oamenii au
început să vorbească între ei, pe stradă la fel.
Am aflat că tot orașul este paralizat și că peste tot este la fel.
Niciun avion nu mai pleacă și că nici unul nu ar mai fi aterizat. Dar ceea ce este
inexplicabil și care generează teamă, spun oamenii că toți dar absolut toți, înainte de li se opri
telefoanele au primit mesajul AM VENIT. Mulți zic că sunt rușii care ne avertizează că ne vor
invada pe noi și toată Europa. Prostii zic unii, o simplă pană de curent sau ce o fi aia. Da, dar
mașinile inteligente, alea care le deschizi de la distanță, de ce nu mai pornesc, care să fie cauza
se întreabă unii. E ceva pus la cale de cineva. E clar, mâna americanilor, să-i oprească pe ruși
și ne-a atins și pe noi. Au ei o armă nou, altfel nu se explică, au zis unii.
Pe stradă am observat multe platforme cu mașini aproape noi pe ele. Mai stau puțin și
dacă văd o platformă liberă, o opresc, să-mi i-au mașina din benzinărie.
Degeaba, niciuna liberă. Am urcat sus, soția mea intrigată în continuare de cele
întâmplate, îmi spune. Eu cum mai vorbesc cu prietenele mele? Ar fi o rezolvare, o consolez
eu. Ori ne instalăm un telefon fix, ori vorbiți prin scrisori. Eu vorbesc serios și tu glumești. Cum
adică nu se remediază într-o oră –două? După cele aflate, așa cum ți-am spus, nimeni nu știe.
Și noi ce facem? Nimic, draga mea, așteptăm. Era seară deja. Neavând ce face, am luat o carte,
cumpărată cu mulți ani în urmă și am început să citesc. Am adormit imediat la a doua sau a
treia pagină. A fost prima noapte, după multă vreme, când am dormit tun, neîntors.
Dimineața aceeași situație, totul căzut. La magazin, m-am dus să cumpăr câte ceva,
numai cash, cu cardul nu se mai poate.
Pe drum o mașină a poliției în megafon anunța că este o întrerupere temporară, să nu se
intre în panică, se se continue activitatea și la final ne ura o zi bună. Acasă, stăteam la bucătărie,
beam cafeaua și priveam afară de-a lungul străzii.
Îmi place liniștea asta de dimineață.
Deodată un grup de oameni, fugeau, spre blocul nostru, țipând și urlând ca scoși din
minți. M-am ridicat brusc în picioare. De după colțul străzii un mamut imens, cu colți uriași
fugea după ei iar în urma lui o ceată de oameni preistorici cu săgeți, bâte și bolovani îl urmăreau.
Vine peste noi, am reușit să gândesc și îngrozit mi-am strigat soția. Ea țipa întruna, trage
perdelele am urlat și culcă-te pe podea. Am închis ușa de la intrare cu ambele încuietori. Am
luat un cuțit mare din bucătărie și am tras puțin perdeaua. Liniște desăvârșită. Nimeni și nimic.
Nu om, nu mașină ca pe vremea pandemiei. Ridică-te draga mea. Cred că am visat amândoi,
sau a fost o halucinație colectivă. Ies să văd ce s-a întâmplat. Nuuu, ai înnebunit, nu ieși din
casă. Eram chiar înspăimântat. Nu știam ce-i cu noi. Or, am înnebunit amândoi ori se întâmplă
ceva cumplit afară. Era real ceea ce am văzut. Și mamutul și sălbaticii ăia. Că a fost real e faptul
că oamenii de pe stradă au văzut și ei mamutul și au luat-o la fugă. Am stat așa până după-
amiază cu perdelele trase. Bine, eu am înnebunit dar soția? Să fi luat eu, fără să-mi dau seama
vreun medicament care să-mi creeze asemenea halucinații? Exclus. Am luat un antinevralgic
acum câteva zile, mă durea capul.
Un zgomot înfundat, imperceptibil, de abia auzit, venea din adânc, de sub bloc. Cutremur?
Dumnezeule! Întreaga zonă a început să vibreze cu un zgomot ciudat și nefiresc . Trepida
pământul și se cutremura în bucăți din ce în ce mai tare. Soția mea țipa și m-a luat în brațe. M-
am uitat pe geam. Am înnebunit din nou? Sute de călăreți ieșeau de sub blocul nostru și alergau
dezordonat, uitându-se cu spaimă înapoi, unii își aruncau scuturile sau lăncile iar alții trăgeau
cu arcul înapoi în goana cailor. Săgețile veneau spre geamul bucătăriei. La pământ am urlat
că se trage dar săgețile păreau că se opresc de ceva nevăzut. Apoi, mii de călăreți, dintr-o armată
regulată, ce părea a fi romană, după coifuri și mantii gonea și lovea călăreții în retragere. A
durat câteva minute nu s-a mai văzut nimic dar acum un alt zgomot la fel de ciudat dar deosebit
se auzea din ce în ce mai tare. Am prins curaj și am tras toată perdeaua. Ce se vedea era uluitor
și fascinant. Mii de soldați, ce păreau a fi romani, mărșăluiau în cadență, flancați de ofițeri
călare în mantii roșii și coifuri cu penaj crestat în culori diferite. Sunt centurionii. Incredibil,
șocant, dumnezeesc, nu se compară cu s-a văzut în filme. Un stindard cu un vultur era purtat de
un soldat cu o blană de leu pe umeri LEGIUNEA A XIII-A GEMINA scria pe stindard.
Soția și-a revenit și privea fascinată. După ceva timp a urmat în același marș cadențat
LEGIUNEA A III-A FLAVIA FELIX tot cu un vultur dar în alte culori. Scuturile, armele,
veșmintele erau strălucitoare , greu de privit pentru un om din ziua de azi.
Doamne! urmează LEGIUNEA A V-A MACEDONICA, ce culori, ce vultur legionar, câtă
măreție copleșitoare….
Dar incredibil și de neînțeles era ordinea și ritmicitatea perfectă a celor peste 20000-30000 de
soldați care au trecut prin fața noastră. Din nou liniște. Dragul meu! ce a fost asta?
Ți-a aduci aminte, că ieri toată lumea a primit un mesaj AM VENIT. Ei bine! SUNT EI , AU
SOSIT!
Mihai Dinu iulie 2024